Sambata, 31 iulie 2010
   
Font

Clujul pierde treptat institutii regionale importante

Administratie - Analize

Clujul a pierdut „privilegiul" de a gazdui un Inspectorat Teritorial in Constructii, chiar daca investitiile care se deruleaza acum in judet depasesc un miliard de euro.

Insa, dupa cum afirma fostul inspector teritorial sef, Ioan Petran, stabilirea sediului Inspectoratului Teritorial in Constructii (ITC) ce va avea in subordine Inspectoratele Judetene de pe raza Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest a fost facuta pe baza unor interese de grup, noul sediu fiind mutat la Oradea.

 

O piata de peste un miliard de euro

 

Clujul este considerat al doilea pol al constructiilor din Romania, dupa Bucuresti. Investitii precum Autostrada Transilvania, centurile ocolitoare, cele doua mall-uri ce urmeaza a fi finalizate in acest an, proiectele de anvergura precum Emerson sau Nokia, la care se adauga cladiri de birouri si ansambluri rezidentiale, au facut ca acest sector sa fie in plin avant. Ioan Petran estimeaza ca in primele cinci luni din 2007, sectorul constructiilor din judet a crescut cu 30% fata de perioada similara a anului trecut, ceea ce a facut ca judetul Cluj sa isi pastreze pozitia secunda la nivel national, atat ca valoare a investitiilor, cat si ca ritm de crestere. Jucatorii din piata estimeaza ca, la Cluj, se afla in diferite faze ale constructiei proiecte imobiliare private de peste 100 de milioane de euro, fara a socoti cele doua mall-uri, Iulius Mall si Polus Center, care singure insumeaza peste 200 de milioane de euro. Alaturand acestor sume si cele alocate lucrarilor pentru autostrada, centuri si modernizarea strazilor din Cluj-Napoca, valoarea insumata a acestei piete trece de 500 de milioane de euro. Adaugand la aceasta suma investitiile promise de Nokia si Emerson, dar si iminenta demarare a lucrarilor la Cartierele Tineretului si Lombului, valoare totala a pietei constructiilor din Cluj depaseste 1,25 miliarde de euro.

 

Politicul bate realitatea economica

 

De la inceputul acestei luni, vointa politica a trecut peste realitatea pietei constructiilor din Regiunea Nord-Vest si a facut ca noul sediu al Inspectoratului Teritorial in constructii sa isi mute sediul din Cluj in Oradea. Motivatia oficiala a fost puerila, respectiv lipsa unui spatiu corespunzator in Cluj-Napoca pentru un centru pentru sase judete. Pentru a adauga greutate deciziei, a fost adaugat un alt motiv, respectiv activitatea nesatisfacatoare a Inspectoratului, deficiente care, culmea, au fost descoperite abia acum! In replica la aceste acuze, Ioan Petran, actualmente inspector-sef adjunct al Inspectoratului Teritorial in Constructii, afirma ca aceasta decizie este nedreapta pentru clujeni si nu are nici o baza reala. Desi admite ca este posibil ca in activitatea Inspectoratului sa fi aparut, in anumite momente, probleme minore, principalii indicatori de evaluare a performantei institutiei nu au fost nefavorabili. El considera ca decizia a fost influentata de grupuri puternice din Oradea, care au dorit ca aceasta institutie sa isi mute sediul in orasul lor. In urma restructurarii, unul dintre cele doua inspectorate teritoriale, din Cluj si din Oradea, urma sa fie desfiintat. Prin puterea de influenta pe care au demonstrat-o oradenii, au reusit sa salveze inspectoratul din Bihor si sa il desfiinteze pe cel din Cluj. Petran considera ca existenta unei institutii regionale intr-un oras confera acestuia un plus de imagine. Insa, realitatea economica, dar si administrativa, ramane aceeasi. Clujul este orasul in care isi au sediul majoritatea institutiilor regionale - cu exceptia celor exilate la Oradea. De asemenea, volumul constructiilor din judetul Cluj este net superior celui inregistrat in restul regiunii, motiv pentru care mutarea Inspectoratului Teritorial a reprezentat o surpriza pentru reprezentantii acestui sector.

 

Relaxarea disciplinei?

 

Constructorii clujeni s-au declarat surprinsi de decizia de stramutare a Inspectoratului, in conditiile in care volumul investitiilor este in continua crestere, iar prezenta acestuia in Cluj era mai mult decat justificata. Dorin Oltean, director general TCI Cluj, afirma ca nici un alt oras din regiune nu se poate compara, in sectorul constructiilor, cu Clujul. In plus, sustine el, ar fi normal ca Inspectoratul Teritorial sa ramana la Cluj, pentru ca, pe langa atu-ul pe care il reprezinta venirea investitorilor, orasul are o Facultate de Constructii cu o traditie indelungata si cadre didactice bine pregatite. El mai afirma ca mutarea ar putea genera un fenomen in randul dezvoltatorilor si constructorilor, care vor miza pe un control mai putin eficient, deoarece Inspectoratul Judetean nu va mai simti o presiune la fel de mare ca si pana acum din partea autoritatii careia i se subordoneaza. Aceasta relaxare ar putea genera incalcari mai mult sau mai putin grave ale disciplinei in constructii, cu efecte negative asupra tuturor clujenilor. Oltean considera ca pana in acest moment Inspectoratul si-a facut treaba, iar o dovada in acest sens este ca majoritatea investitorilor au avut contacte cu aceasta institutie. Constructorii afirma ca numarul problemelor ce depaseste competenta Inspectoratelor judetene este direct proportional cu cel al proiectelor imobiliare in curs de dezvoltare. La acest capitol, Clujul este peste Oradea. Prin urmare, multi investitori vor fi nevoiti sa se deplaseze in judetul invecinat pentru a-si solutiona problemele. Si Constantin Cascaval, director general Cartel Bau, este de parere ca, desi nu exista o colaborare constanta intre constructori si ITC, in cazul in care acestia au nevoie de anumite documente, pe care doar ITC le poate elibera, vor fi nevoiti sa mearga la Oradea pentru a le obtine.

 

Clujul, centru regional despuiat de institutii

 

Mutarea Inspectoratului Teritorial in Constructii de la Cluj la Oradea nu este singulara. Inceputul acestui an a adus prima aberatie in acest sens, respectiv mutarea sediului Directiei Regionale Vamale Cluj la Oradea. O masura stranie, motivata tot de lipsa unui spatiu adecvat in care institutia sa isi desfasoare activitatea. Insa, in motivarea respectiva s-a omis faptul ca DRV Cluj a functionat, fara nici un fel de probleme, vreme de un an in spatiul Biroului Vamal Cluj.

 

Codul constructiilor - compus si abandonat

 

Anuntat cu surle si trambite, privit drept singura modalitate de a reglementa unitar sectorul constructiilor, proiectul Codului Constructiilor a fost prezentat spre dezbatere publica inca din noiembrie 2006. A ramas tot la stadiul de proiect. Pentru ca, dupa cum se observa, reorganizarea si stramutarea Inspectoratelor teritoriale sunt mult mai importante decat reglementarea junglei din constructii, unul dintre domeniile cele mai dinamice ale economiei autohtone, si tocmai de aceea, unul dintre cele mai predispuse spre evitarea cadrului legal existent.

OPINII

  • Pământul plânge de dorul nostru
    Nici un ţăran român autentic nu ar vinde vreodată un metru pătrat din pământul pe care îl deţine. El ştie care e valoarea lui. El ştie că pământul nu e doar un bun; e singurul bun real, fundamental. Restul bunurilor derivă din el, cu ajutorul...
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
Banner

Timp liber

  • Lansari de carti semnate de Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu
    Cartile “Note, stari, zile” – de Andrei Plesu şi “Intalnire cu un necunoscut” – de Gabriel Liiceanu vor fi lansate sambata, 24 iulie, la Cluj. Evenimentul va avea loc la Libraria Humanitas, de pe strada Universitatii nr. 4, incepand cu ora 12.30, in prezenta lui Gabriel Liiceanu.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
Banner
Banner