Sambata, 31 iulie 2010
   
Font

Piata berii se maturizeaza

Business - Analize

Producatorii de bere mizeaza pe o noua crestere a vanzarilor, de 5-7%, fiind ajutati si de Campionatul european de fotbal.

 

In 2007, piata berii a ajuns la 19,4 milioane de hectolitri, din care producatorii reuniti in Asociatia „Berarii Romaniei” - Heineken Romania, InBev Romania, United Romanian Breweries Bereprod si URSUS Breweries - au vandut 15,15 milioane hl, cu peste 20% mai mult decat in 2006. Cu toate ca volumul vanzarilor a pastrat trendul ascendent, piata a inregistrat totusi o usoara incetinire a ritmului de crestere. Astfel, daca in 2006, vanzarile au fost cu 16,4% mai mari fata de 2005, anul trecut cresterea a fost de numai 9,6% fata de anul precedent.

 

Investitii pentru cresterea productiei

 

Dinamica pietei berii si cresterea constanta a consumului de bere/locuitor ii obliga pe producatori sa reinvesteasca o parte din incasari in sporirea capacitatilor de productie, pentru a putea satisface evolutia cererii si a nu pierde din cota de piata. Astfel, de la intrarea pe piata romaneasca, cele patru companii membre ale Asociatiei Berarii Romaniei au investit in facilitatile de productie 766 milioane de euro.Un exemplu in acest sens este investitia de 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea si modernizarea fabricii de la Timisoara demarata anul trecut de URSUS Breweries. Ca urmare a acestei investitii, capacitatea fabricii va creste cu 200%, iar capacitatea totala de productie a companiei va ajunge la 6,3 milioane hl pe an, dupa cum arata Andrei Haret, vicepresedinte vanzari si distributie URSUS Breweries.

 

Locul 20 in lume

 

Consumul de bere pe cap de locuitor este acum de 89 de litri in Romania, fata de 81 cat a fost in 2006. Conform statisticilor furnizate de Berarii Europei, in 2006, un ceh consuma 160 de litri de bere pe an, un neamt 116 l, un austriac sau un luxemburghez 108 l, un englez 92 l si un belgian 98 l.Constantin Bratu, director general al Asociatiei „Berarii Romaniei”, sustine ca „desi in Romania se observa abia o cristalizare a culturii berii, consumul este totusi insemnat, tara noastra situandu-se undeva pe locul 20 in lume la acest capitol.”Consumul de bere pe cap de locuitor in Romania a evoluat de la 66 de litri in 2004 si 70 de litri in 2005 la 81 de litri in 2006, peste cel inregistrat in Bulgaria (67,4 l), Rusia (65,9 l), Serbia (59,4 l), Italia si Malta (30l) si Turcia (12l).Potrivit lui Andrei Haret, „consumul de bere pe cap de locuitor in Romania este estimat pentru anul acesta la 95l, astfel incat nu mai putem vorbi de un decalaj asa de mare.” Cresterea se tempereaza dar nu dispare Constantin Bratu este de parere ca si in 2008 se va pastra trendul ascendent al pietei. „Ne asteptam la o crestere a pietei in jur de 5-7 procente. In 2008, avem premisele unui consum important daca ne gandim la campionatul european de fotbal sau la obiceiurile de consum ale romanilor”.  De asemenea, el prognozeaza ca dezvoltarea pietei va continua pe termen lung, chiar daca vom asista la cresteri moderate si constante, in locul celor explozive inregistrate in anii anteriori. In opinia lui Bratu, „consumul constant de bere se poate explica prin dezvoltarea economica a Romaniei si a puterii de cumparare a populatiei. Exista si factori colaterali, precum vremea favorabila consumului, dar cel mai important este ca tot mai multi romani aleg berea pentru ca este o bautura naturala, usor de consumat in orice moment al zilei”. Diminuarea ritmului de dezvoltare a pietei in 2007 este pusa de reprezentantii acestui sector pe seama maturizarii pietei, dar si a faptului ca temperaturile inregistrate in ultimele trei luni ale anului trecut au fost cu doua grade sub cele inregistrate in aceeasi perioada a anului 2006. Astfel, subliniaza Andrei Haret, „la finalul anului trecut am avut de a face cu efectul opus celui inregistrat in primele 9 luni ale anului.”

 

PET-ul ramane cel mai popular ambalaj

 

Analizand evolutia PET-ului in 2007 se observa ca acesta nu a mai inregistrat cresteri explozive in preferintele romanilor, anul trecut ajungand la o cota de 45,6%, fata de 40,4% in 2006. Desi intr-o usoara scadere, sticla a avut si ea o pondere importanta, respectiv 40,5%, in timp ce cutia a crescut simtitor, pana la 10,4%. Reprezentantii pietei se asteapta ca in acest an sa asistam la o stabilizare a ierarhiei de anul trecut, fara variatii majore.O lupta interesanta are loc si intre segmentul economy, cu o pondere de circa 39% in 2007, si cel mainstream, cu peste 40%. Volumul vanzarilor pe segmentele premium si super-premium este redus, de 16%, respectiv 4%.Andrei Haret considera ca „piata berii din Romania este deja o piata extrem de competitiva, avand in vedere faptul ca aici sunt prezenti cei mai mari competitori din lume. Consumatorul va deveni din ce in ce mai sofisticat si va cere produse autentice si servicii mai bune. Cel mai mare impact, care se face deja simtit, este datorat cresterii segmentului de retail si investitiilor, ceea ce va conduce la o schimbare majora a zonei de retail.”

OPINII

  • Pământul plânge de dorul nostru
    Nici un ţăran român autentic nu ar vinde vreodată un metru pătrat din pământul pe care îl deţine. El ştie care e valoarea lui. El ştie că pământul nu e doar un bun; e singurul bun real, fundamental. Restul bunurilor derivă din el, cu ajutorul...
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
Banner

Timp liber

  • Lansari de carti semnate de Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu
    Cartile “Note, stari, zile” – de Andrei Plesu şi “Intalnire cu un necunoscut” – de Gabriel Liiceanu vor fi lansate sambata, 24 iulie, la Cluj. Evenimentul va avea loc la Libraria Humanitas, de pe strada Universitatii nr. 4, incepand cu ora 12.30, in prezenta lui Gabriel Liiceanu.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
Banner

PR - Marketing

  • Faceti aceste greseli in site-urile dumneavoastra?
    In atentia celor interesati de popularitatea lor pe internet, gasiti doua greseli uzuale si sfaturi pentru un continut al paginii cat mai atractiv pentru utilizatori. Desi prefer de obicei sa vorbesc despre...
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
Banner