Pachetul de compensatii si beneficii poate fi atu-ul cel mai important al unui angajator si al unei oferte de angajare, acesta avand rolul de a atrage cei mai valorosi angajati si de a-i pastra pentru cat mai mult timp in companie
Compensatiile se refera la totalitatea modalitattilor prin care un angajator recompenseaza serviciile furnizate de catre angajat. Aici este inclusa plata timpului efectiv lucrat (salariu, bonusuri in functie de performanta, vechime, plata orelor suplimentare), cat si a celui nelucrat (concediu de odihna, maternitate, sanatate).
Cand ne referim la beneficii, luam in calcul masina sau telefonul de serviciu, tichete de masa, asigurari de viata/sanatate, fond de pensii, stock plan sau participarea la profitul companiei, abonament la sala de fitness, excursii platite de catre companie, gradinita etc. De asemenea, companiile recurg la oferirea de beneficii in functie de domeniul de activitate in care functioneaza, cum ar fi credite cu dobanzi mici pentru angajatii din sistemul bancar, produse cu discount in domeniul FMCG, pachete de convorbiri pentru companiile din domeniul telecomunicatiilor.
Exista modalitati de compensare si beneficii oferite unitar, catre intreaga companie, si modalitati oferite diferentiat, in interdependenta cu aria functionala in cadrul companiei, pozitia ocupata si particularitatile fiecarui individ. Se vorbeste deja de beneficiile flexibile, in care un angajat isi poate alege sistemul de beneficii care corespunde cel mai bine nevoilor lui, incadrandu-se in plafonul acordat.
Un sistem coerent de compensatii si beneficii poate ajuta compania in atingerea mai multor obiective, printre care: atragerea si retentia celor mai buni angajati; promovarea performantei in munca; stimularea satisfactiei angajatilor, toate acestea avand ca efect pe termen lung castigarea loialitatii angajatilor.
Daca ratiunea pentru care o companie apeleaza la beneficii deductibile fiscal in locul oferirii unor sume impozitabile este evidenta, motivele pentru care angajatii sunt motivati de asemenea modalitati non-financiare ar fi: economice (pretul pe care l-ar putea negocia un angajat la o clinica privata, spre exemplu, ar fi mult mai mare decat cel negociat de catre companie pentru un numar mare de angajati) sau motivatoare (avand o parte variabila mai mare in defavoarea partii fixe, angajatul se va auto-motiva pentru a putea intra in posesia acestui cuantum variabil).
Compensarea financiara este unul din principalii factori de atragere si retentie a angajatilor, insa fara strategii de dezvoltare profesionala (training, plan de dezvoltare a carierei), fara a asigura un mediu de lucru adecvat care sa favorizeze performanta, pe termen lung, sistemul de compensatii si beneficii poate sa devina un simplu instrument reactiv de rezolvare a problemelor privind slaba performanta sau fluctuatia de personal din cadrul companiei.
| < Anterioara | Urmatoare > |
|---|


