Opinii - Comentarii

In sfarsit, autoritatile au admis ceea ce toata lumea a inteles de la bun inceput: taxa de prima inmatriculare nu este atat o taxa destinata protejarii mediului inconjurator cat o bariera protectionista de tipul taxelor vamale.

Astfel, se recunoaste in mod implicit ca obiectiile aduse acesteia din partea Uniunii Europene sunt cat se poate de justificate: semicentenarul Tratatului de la Roma - unul din actele fondatoare ale Uniunii in care suntem atat de mandri ca ne-am integrat - garanteaza libera circulatie a bunurilor. Inclusiv a autovehiculelor. Inclusiv a celor la mana a doua. „Ei, si ce daca? Acum ca ne-au admis, ce mai pot sa ne faca? Nu tot ce ne spune Uniunea Europeana trebuie acceptat pe negandite, trebuie mai intai sa vedem care este interesul national.”

Aceasta ar fi o reactie explicabila din partea unui popor care a trait multa vreme sub reguli impuse de altii, un popor a carui supravietuire a depins de prea multe ori de capacitatea sa de a incalca regulile care-i erau ostile. De asemenea, aceasta ar fi o reactie sanatoasa in fata multor aberatii birocratice cuprinse in celebrul „acquis communautaire”, care ignora cele mai elementare notiuni economice. Dar este oare justificata respingerea liberei circulatii a bunurilor? Care sunt argumentele in favoarea acestei masuri protectioniste? Fara nici o surpriza, sunt aceleasi pe care le-au invocat guvernantii din toate timpurile si pe care stiinta economica le demonteaza de cateva secole. Argumentarea protectionista suna in felul urmator: „Sectorul X este strategic pentru economia noastra nationala, el asigura N locuri de munca, dar producatorii din strainatate ne "invadeaza" cu produse mai ieftine. Daca nu impunem o taxa pe bunurile din strainatate, producatorii nostri vor da faliment, sectorul strategic X va disparea, impreuna cu cele N locuri de munca.” A fost nevoie de 50 de cuvinte pentru a expune o idee simpla si convingatoare la prima vedere. Este nevoie de mult mai multe cuvinte pentru a arata ca este falsa. Din argumentarea protectionista precedenta lipseste consumatorul. El este cel care, in urma taxei, va trebui sa plateasca un pret mai mare pentru un bun pe care l-ar putea obtine mai ieftin din strainatate. Odata introdusa taxa, el va trebui sa renunte la alte bunuri pe care le-ar fi putut consuma. Desigur, in sectorul X exista N locuri de munca dar exista angajati si in sectoarele care produc bunurile pe care acum nu le mai poate cumpara consumatorul respectiv. Acele firme (din sectorul Y, de exemplu) isi vor restrange activitatea si vor renunta la o parte din personal. Introducerea unei taxe vamale nu creeaza locuri de munca, ea le deplaseaza doar dintr-un sector intr-altul. Mentinerea unei taxe vamale nu salveaza locuri de munca, ci le mentine intr-un sector si impiedica aparitia lor in altele. Ceea ce este mai grav este faptul ca acest transfer de resurse are loc dinspre sectoarele eficiente, care nu au nevoie de taxe vamale pentru a rezista pe piata, inspre sectoarele care sunt ineficiente, din moment ce solicita „protectie”. Intre producator si consumator, acesta din urma are prioritate. Explicatia este simpla: din moment ce consumatorul dispune in mod legitim de resurse (bani), inseamna ca el le-a produs.

Consumatorul este un fost producator care a adus deja servicii comunitatii

In mod firesc, acum el are prioritate fata de ceilalti producatori. El i-a servit pe altii, acum este randul sau sa fie servit. In cazul consumatorilor care beneficiaza de venituri prin transfer (deci fara sa produca ei insisi), rationamentul ramane valabil: cei care au produs resursele respective si-au diminuat consumul (prin impozite, taxe, cotizatii sau donatii) in favoarea celor asistati, care devin astfel noii titulari ai puterii de cumparare. Absurditatea argumentului protectionist este ilustrata cu mult umor de catre Frédéric Bastiat, economist francez din secolul al XIX-lea, in „Petitia fabricantilor de lumanari”. El imagineaza o petitie a tuturor celor implicati in industria iluminatului, care se adreseaza autoritatilor in urmatorii termeni: "Suntem supusi concurentei intolerabile a unui rival strain, care dispune, se pare, de conditii de producere a luminii atat de favorabile fata de ale noastre, incat el ne inunda piata nationala cu lumina la un pret incredibil de scazut; de indata ce se arata, vanzarile noastre inceteaza, toti consumatorii fac apel la el si o ramura a industriei franceze, ale carui ramificatii sunt nenumarate, este numaidecat lovita de stagnarea cea mai completa. Acest rival nu este altul decat soarele […]. Va rugam sa binevoiti sa votati o lege care sa impuna acoperirea tuturor ferestrelor, […], fantelor si fisurilor prin care lumina soarelui intra de obicei in case, daunand astfel minunatelor noastre industrii…". Petitia fictiva continua cu enumerarea multiplelor sectoare si nenumaratilor beneficiari ai acestei masuri, potrivit sabloanelor clasice existente in toate pledoariile protectioniste. Autorul arata astfel, prin reducere la absurd, incoerenta argumentului protectionist, potrivit caruia, daca strainii ne „invadeaza” cu produse cu 10%, 20%, 30% etc. mai ieftine decat ale producatorilor nostri, atunci noi trebuie sa ne „protejam” de o astfel de „agresiune” prin taxe vamale de 10%, 20%, 30%, etc. Daca un astfel de argument ar fi adevarat pentru produse straine cu 50% mai ieftine (o „semi-gratuitate”), atunci ar trebui sa fie adevarat si pentru produse straine cu 100% mai ieftine, adica pentru o „gratuitate completa” precum lumina soarelui. In concluzie, o masura protectionista de tipul taxei de prima inmatriculare nu este in interesul national. Ea este intr-adevar in beneficiul unui grup restrans (producatorii interni de automobile, de exemplu) si in dauna noastra, a tuturor (nu numai a cumparatorilor de autovehicule la mana a doua, din import). Ca si in cazul multor masuri politice, ea este o aplicare a strategiei „se ia putin de la multi si se da mult la putini”.

Aceasta strategie poate fi eficienta din punct de vedere politic atunci cand nivelul de educatie economica sau gradul de informare al alegatorilor sunt foarte scazute. Indiferent de soarta acestei taxe, vor veni alte grupuri care vor „demonstra” ca sectorul lor este strategic si ca trebuie protejat prin persecutarea consumatorului. Si atunci, vom recunoaste petitia lumanararilor: se va schimba doar numele industriei strategice, al concurentului strain si procentul taxei de protectie solicitate.