Opinii - Comentarii

Atita gingasie raspindeste looser-ul roman incit iti vine tie sa te tingui. Sa-i transformi esecul macar intr-o izbanda partiala. As zice chiar ca esecurile sunt cele mai comentate victorii ale noastre. De la o vreme, nici un roman nu rateaza din vina lui. Biografia esecului - ca e vorba de zona politicului, ca e luat in discutie spatiul economic, ca intra in joc interese si competitii sportive - sta tot mai mult sub lumina murdara a acuzei sensibil-semecheresti.

Tot romanul care a nimerit langa tinta are un suflet mare. Delicat. Ce poate fi ranit usor. Inima lui bate discret, dar hotarat pentru tara. Nu vrea nimic pentru el. Atata gingasie raspandeste looser-ul roman incat iti vine tie sa te tangui. Sa-i transformi esecul macar intr-o izbanda partiala. As zice chiar ca esecurile sunt cele mai comentate victorii ale noastre. O realizare, cat de mica ar fi ea, are o geografie proprie, are margini. Delimitari. Esecul, ce ar fi putut fi victorie, poarta in sine toate posibilitatile. Fabulam superb despre ce ar fi putut sa fie dar n-a fost, si nu din vina noastra. In asta consta „sensibilitatea" narativa a sufletului romanesc.

Smecherul insa se si disculpa. Atacand. Romanul a invatat cuvantul „deranjez". Nici un roman nu „deranjeaza" fiindca e prost. Instruit aiurea. Romanul deranjeaza doar fiind prea bun. Stiind prea multa meserie. Fiind prea sobru. Prea destept. Prea impartial. Prea iubitor de dreptate. Deranjeaza din dragoste de popor. Lesinind din prea multa iubire de tara. Atat Tariceanu, cat si presedintele Basescu se explica mereu. Intamplator, amandoi au ratat. Tot absolut intamplator, ambii isi gasesc mereu scuze. Au explicatii pentru ca au ratat. Sau macar tin sa ne convinga ca nu sunt vinovati pentru ca se afla pe marginea ratarii. O minima atentie la discursurile lor scoate in evidenta faptul ca inventarul marturisit al motivelelor care i-au determinat sa rateze se reduce la un singur punct: au „deranjat". Au zgandarit comoditatea celor din jur dorind prea mult adevarul. Performanta. Dreptatea. Fiind atat de buni incat au devenit periculosi. Fiecare a deranjat camarila celuilalt. Interesele economice ale celor care ii inconjoara. Si-au trezit reciproc din somn amantele, si-au violat corespondenta. Au vrut sa sparga interese economice antiromanesti. Au vrut binele poporului. Au incercat sa creeze o imagine in exterior. Au intrat in razboiul parcarilor si in batalia petrolului, au pornit ofensiva impotriva privatizarilor ilegale si a incredintarilor directe a lucrarilor de asfaltare a drumurilor satesti din Romania.

Citeam, zilele astea, un interviu in care un specialist in integrarea est-europeana spunea ca Romania va juca un rol la fel de „agresiv" precum Polonia in cadrul Uniunii Europene, si nu va fi un membru delicat si tacut precum Ungaria, tocmai fiindca Romania e o tara mare. Poate ca, statistic, suntem o tara mare. Politic suntem insa o tara mica. Tare mica. Atat de mica incat nu incap doua „iubiri" in ea. Atat de mica incat nu poate cuprinde si iubirea lui Basescu pentru tara, si pe cea a lui Tariceanu. Amandoi incearca sa ne convinga ca doar din dragoste pentru popor fac totul. Tot din dragoste pentru popor au ajuns sa se urasca, tot din dragoste pentru popor ne-au azvarlit in aceasta tulbure neasezare politica. Romania e prea mica pentru a incapea iubirile celor doi, insa e suficient de intinsa pentru a le cuprinde urile si ratarile. De fapt, usor, usor, transforma, lucrand laolalta, toata tara intr-o imensa ratare.

Multa vreme i-am gandit separat. Multa vreme am cautat vinovatii individuale in relatia dintre cei doi. E inutil. Sunt un cuplu inseparabil. Dar limpede ca o demonstratie matematica. O demonstratie, e drept, total neeuropeana: suntem o tara prea mica pentru iubire, dar suficient de mare pentru ura.