Opinii - Comentarii

Politica romaneasca de azi imi anuleaza jena de a fi „pierdut" revolutia cu nonsalanta unuia care pierde trenul. Ma linistesc treptat. Cu toate ca ma mir ca inca Romania nu e in Africa, desi clasa politica se trudeste de atitia ani s-o inghesuie intre Congo si Angola.

Uneori ma bucur ca prostul. Recunosc. Am, asa, o multumire interioara de  politruc scolit la „Stefan Gheorghiu". Copiii de douazeci de ani nu mai stiu ce reprezenta „Stefan Gheorghiu". Pe vremea aia maximul disidentei insemna sa faci amor cu membre de partid in chiar cladirea care adapostea pepiniera de cadre a comunismului, intre doua cursuri despre industrializarea Romaniei si putregaiul capitalist. As putea sa fiu scirba si sa le spun junilor pentru care Ceausescu e un soi de personaj prost conturat din „Toamna patriarhului" ca, daca vor sa faca disectii istorice pe viu, nu trebuie decit sa urmareasca dezbaterile din Parlament, iesirile lui Traian Basescu si miriielile de dupa ale oamenilor politici. Disectii, vorba vine. E ca si cum ai gasi creierul in stomac si inima in calcii. Plaminii prin coapse si genunchii linga stern. Pentru ca locatarul Cotrocenilor e cea mai stranie fiinta cu putinta. Cu o anatomie de neinteles. Ceva intre Ceausescu si Che Guevara. Un Pol Pot mai milos, pornit doar pe clasa politica. O Maica Tereza care a condus petroliere. Ultima chestie, cea cu unsul lui Dumnezeu, e tot ce mai trebuia inventat. Cind va ajunge si academician doctor docent va trebui, totusi, sa-l luam in serios.

Cindva, oamenii au iesit in strada. Mai tineti minte? Au fost tineri care au murit pentru ca, azi, sa avem un presedinte care sprituieste aghiazma, un Parlament parca numai de ecologisti, atitea bancnote verzi au in conturi, si un Guvern specializat in ruleta ruseasca. Atunci, demult, eu n-am iesit sa lupt impotriva comunismului. Stateam acasa, ma uitam la televizor si un amic imi aducea, cu o regularitate de metronom, ziarele. Toate libere. O vreme, mi-a fost rusine de lasitatea mea. Privind acum in jur, ma felicit ca am stat acasa si nu m-am pupat cu necunoscuti mirosind a tuica in fata Primariei la rivolutie, aruncindu-mi carnetul de partid (n-avem, dar mai conteaza?) la primul cos de gunoi in acel comic decembrie ‘89.

Politica romaneasca de azi imi anuleaza jena de a fi „pierdut" revolutia cu nonsalanta unuia care pierde trenul. Ma linistesc treptat. Cu toate ca ma mir ca inca Romania nu e in Africa, desi clasa politica se trudeste de atitia ani s-o inghesuie intre Congo si Angola. Veleitarii politici pot schimba oricind o manusa ideologica pe un ciorap. Insa electoratul se misca intr-o zona mult mai restrinsa. Cu toate ca a ajuns mai inteligent, alegatorul roman manifesta o suficienta care nu-i permite salturi acrobatice. Are o „statornicie" ce-i anuleaza euforia de a se arunca in prapastia creata intre actualul presedinte si un, sa zicem, regim liberal. Nu liberalismul, evident, e de vina. PNL s-a legat cu lanturi de scaunul guvernarii si vrea sa-i fim recunoscatori ca n-a inghitit cheia de la lacat, ci doar a aruncat-o in Dimbovita. PLD e un partid de frustrati, suparati ideologic nu pe faptul ca penelistii au furat, ci ca au furat mai mult decit ei. In acest caz, hahaitul prezidential devine si reteta de bucatarie, si sirena electorala. N-avem de ce sa ne miram, ca in cazul lui Ion Iliescu, ca pe inamoratii de Traian Basescu ii vindeca, electoral, doar pamintul. De fapt, daca stam sa gindim corect, orice groapa seamana cu o urna de vot. E lucrul pe care mizeaza si prietenul doamnei Udrea. Discursul de miercuri din Parlament a fost exemplar. N-a dat solutii, s-a jucat doar cu targheturi. Demisia Guvernului si alegeri anticipate. Cum sa se ajunga la ele? Ce conteaza? Problemele tehnice nu-l intereseaza defel.

Tara asta seamana tot mai mult cu vechea academie „Stefan Gheorghiu". Gaunosenie si discursuri sforaitoare. Si, din cind in cind, cite un amor grabit cu o cursanta bondoaca, amor botezat acum, iata, referendum sau anticipate. Suna altfel, recunoasteti?