Opinii - Comentarii

E clar ca prim ministrul si-a facut un lifting politic care a nedumerit. Politica inseamna si risc, iar Tariceanu s-a hotarat sa riste.

Intr-un cotidian de saptamana trecuta, un cititor, raspunzand la intrebarea daca masurile luate de Ministerul Invatamantului vor transforma bacalaureatul si capacitatea in examene mai corecte, a dat un raspuns antologic, iar redactorul a avut suficient umor incat sa-l si publice: „Nu stiu despre ce masuri este vorba, dar sunt convins ca sunt bune". M-am uitat repede la fotografie, pentru a ma convinge ca nu e vorba de un membru marcant al Partidului Democrat. Nu m-ar fi surprins sa vad zambetul sanzos al lui Emil Boc. Pentru ca raspunsul, prin vigoarea agresiva a lipsei de nuante, e caracteristic atitudinii pe care o au pedistii atunci cand vine vorba de activitatea presedintelui Basescu. Nu stiu ei niciodata exact ce vrea presedintele, ce face sau ce spune, dar sunt tusati de siguranta ca, aprobandu-l, sustinandu-l se afla numai si numai de partea adevarului. A binelui national.

Asa se explica si modul sindicalist in care reprezentantii democrati se comporta in cadrul Guvernului. Blaga si Macovei, preluand tafna prezidentiala, refuza sa contrasemneze o hotarare de Guvern - cea despre amanarea alegerilor europarlamentare - precum niste lideri sindicali de la Metrorex care se opun noului contract colectiv de munca. Orice ministru onest, in clipa in care politica executivului nu mai reprezinta si propriile optiuni, demisioneaza. E singurul act de protest care nu-l arunca in ridicol. Nu e vorba aci de comportament european, ci de normalitate, pur si simplu. Nu-mi imaginam ca Mona Musca, marcata de pacate si minciuni, cu toata penitenta ei democratica de dupa '89, va ajunge, la scurt timp dupa retragerea definitiva din viata politica, un exemplu pozitiv. Cand minciuna, explicatia stramba capata o discretie a firesteniei de invidiat, situatia e de tot grava. Mona Musca, in clipa in care a considerat ca nu mai poate lucra cu actualul prim ministru, a demisionat. N-a devenit o sindicalista guvernamentala. La modul la care au reactinat, nu m-ar mira ca ministrul administratiei si internelor si cel al justitiei sa organizeze mitinguri in fata Palatului Victoria sau sa opreasca, in semn de protest, circulatia pe vreun drum national. Ori sa intre in greva foamei. Monica Macovei, acest Miron Cosma al actualului Guvern, a reusit sa-si ridice in cap Parlamentul, iar acum a intrat si in dizgratia Guvernului. Oricat te-ar sustine Franco Frattini si o gazetarita de la un post de radio german, reforma in justitie nu se realizeaza prin lupte ca la Costesti, iar noul Cod Penal n-are nimic de-a face cu pacea de la Cozia.

Pe multi surprinde modul transant in care se comporta, in ultima vreme, in raport cu Traian Basescu, premierul Tariceanu. E clar ca prim ministrul si-a facut un lifting politic care a nedumerit. Politica inseamna si risc, iar Tariceanu s-a hotarat sa riste. Niciodata nu l-am vazut pe glumetul Basescu atat de fiert, atat de crispat ca dupa sedinta de guvern de luni, care s-a dovedit, pana la urma, ca nu a fost, totusi, o sedinta a executivului. Liberalii, sprijinindu-l pe Tariceanu, risca si ei enorm. Insa, intr-o Romanie in care se auzea deja doar glasul lui Traian Basescu, intr-o tara in care cativa falsi mateloti de apa dulce si niste conite isterice, a caror singura calitate e culoarea parului, incercau sa inlocuiasca, in biserici, chipul lui Iisus cu cel al lui Basescu, era nevoie ca oarecine sa-i demonstreze presedintelui ca nu suntem o tara de apaludaci cretini, si nici handicapati pentru care trebuie sa gandeasa, mereu, tatucul de la Cotroceni.

Poate ca Tariceanu va pierde acest razboi. Poate il va pierde si PNL. Dar putem fi convinsi ca nici Basescu nu il va castiga. Putem fi siguri ca intr-o dimineata nu ne vom trezi, cu tara cu tot, in America de Sud.